„Orice vin are o poveste”

Mini coș

Villa Vinea Premium Rose Pinot Noir, vin rose sec 0.75l

47.00 lei

Un rozé din Pinot Noir de pe Târnave, care mizează totul pe cartea mineralităţii intense şi a fructului roşu discret exprimat. Un vin de gastronomie, în adevăratul sens al cuvântului: nu tulbură echilibrul gustativ al preparatului, dar îl pune, subtil, în valoare. Încercaţi-l cu peşte sau cu fructe de mare la grătar. Culoarea vinului este roz trandafiriu, cu reflexii cărămizii, iar nasul, fin şi elegant, aduce un buchet de piersici coapte, rozmarin şi impresii calcaroase. Corpul e cărnos, cu o textură mătăsoasă, are o splendidă aciditate şi alcool perfect integrat. Gustul vine cu note de cireşe de mai, grapefruit roz şi accente mentolate. Postgustul, intens şi prelung, lasă senzaţii amărui, elegante şi note minerale.

Ofertă 3+1 la vinurile de Italia
(Tenuta Viglione, Sella delle Spine și Aitala)

Din 8 septembrie 2023 am deschis
The Wine Space No145

Livrare gratuită la comenzi peste 299 lei
Vă așteptăm și pe /no145.ro
Categorie:

Descriere

Villa Vinèa se află pe un deal lin, situat la o altitudine de 330-350 de metri, deasupra mării, cu expunere largă către sud și către râul Târnava Mică. Plantațiile sunt la aproximativ 20 de minute distanță cu mașina, față de aeroportul Târgu Mureș. Regiunea Târnave, din Transilvania este una dintre cele mai bune zone din România, pentru strugurii albi, însă și soiurile roșii, plantate începând cu anul 2004, au produs recolte de calitate și selecții excelente de Pinot Noir și Fetească Neagră. În funcție de localizarea lor, solurile viei sunt grele, nămoloase și bogate în calcar, cu depozite minerale, care oferă aromă vinurilor Villa Vinèa.  Verile calde și uscate, cu o cantitate peste medie de soare și cu puține precipitații, alternează cu iernile reci și dure. Expunerea versanților sudici este dublată de o bună aerare, datorată vânturilor puternice care usucă rapid roua matinală și împiedică, într-un mod natural, dezvoltarea mucegaiului pe struguri. Toamna lungă, cu nopțile sale răcoroase, ajută strugurii să atingă o maturare aromată.

Informații suplimentare

Greutate 1.5 kg
Alcool

12,5%

Sticla

Brand

Tara De Origine

Gust

Culoare

×