Povestea vinului Gramofon incepe cu Marcel Pascu, fiul unor oameni calzi și harnici. Plecat de la 10 ani de acasă pe drumul spre “armonii”, dornic să cucerească lumea prin muzică. A făcut înconjurul lumii și, plin de sunete și culoare, s-a întors acolo unde se identifica cel mai mult, la vatra satului. De la gama muzicală la gamele de vinuri nu e decât un intermezzo, dar urmat de un discurs muzical la fel de intens și de emoționant! Gramofon Wine este vin, este armonie!
Plantațiile de viță de vie GRAMOFON WINE se află în vecinătatea orașului Urlați, într-o zonă cu rezonanțe vechi balcanice:
Conacul Bellu – cel mai frumos conac din secolul XIX din Țara Românească. A aparținut celebrului colecționar de artă baronul Alexandru Bellu de origine aromână, recunoscut ca un reputat artist, fotograf, numismat, om de aleasă cultură.
Localitatea Mocești, fosta moșie a lui Mihai Viteazu și ulterior a familiei Mocea.
Valea Grecilor – numele provine de la arendașii greci care sosiseră aici atrași de bogățiile zonei.
Zona este cunoscută și ca Drumul Vinului, un drum ce reeditează un segment mai vechi, dintr-un drum al vinului folosit de români, care străbătea Europa.

Gramofon Wine – Fetească Regală – 0.75L
45.00 leiGaranție SGR: 0.50 lei
Un vin alb sec, proaspăt și răcoros, cu o culoare galben pai cu nuanțe verzui, cu un echilibru fin de arome fructate, florale și citrice si un post-gust ce te duce cu gândul la mirosul florilor de câmp. Un vin cu o aciditate mai ridicată, benefică pentru un vin tânăr. Un excelent companion preparatelor din carne de pasăre sau peste gătite la grătar, sosurilor pe baza de fructe coapte și pastelor gătite cu brânzeturi proaspete de tipul ricotta.
Soiuri: Feteasca Regala
Alcool: 12.3%
Livrare gratuită la comenzi peste 299 lei
Categorii Vin, Vin Alb, Vin Alb Sec
Greutate | 1 kg |
---|---|
Culoare | Alb |
Zahar | Sec |
Sticla | 0, 75 |
Tara De Origine | Romania |
Brand | |
Alcool | 12, 30% |
Soi |
Fii primul care scrii o recenzie pentru „Gramofon Wine – Fetească Regală – 0.75L” Anulează răspunsul
Produse similare
Crama Histria – Alb de Histria – 0.75L
51.00 leiGaranție SGR: 0.50 lei Adaugă în coșEvaluat la 0 din 5Domeniile Panciu – Riserva Muscat Ottonel – 0.75L
29.00 leiGaranție SGR: 0.50 lei Adaugă în coșEvaluat la 0 din 5Sarica Niculițel – Epiphanie – 0.75L
150.00 leiGaranție SGR: 0.50 lei Adaugă în coșEvaluat la 0 din 5
Recenzii
Nu există recenzii până acum.